Vizită Vladimir Tismaneanu

Itinerariul Partidului Comunist Român

Dialog cu profesorul Vladimir Tismaneanu pe marginea ultimei sale cărți Stalinism for All Seasons, University of California Press, Berkeley, 2003

Ați lucrat la aceasta carte peste doua decenii, inca din perioada sederii dvs. in Romania. Cum vedeati o astfel de carte in anii ’70?

In primul rand o vedeam ca imposibila. Comunistii romani nu au fost niciodata capabili sa scrie o istorie a partidului. Mereu se formau comisii, mereu se faceau colective care lucrau la o istorie a Partidului Comunist Roman, apareau volume de tipul „Lectii pentru cei care studiaza istoria miscarii muncitoresti din Romania”, dar o istorie oficiala a partidului nu s-a publicat niciodata. Sub comunisti, asa cum spunea Orwell in 1984 „in miscarile totalitare nimic nu este mai imprevizibil decat trecutul”. Or rescrierea continua a trecutului face parte din logica sistemului. Una din tragediile militantilor comunisti cazuti si ulterior anatemizati, calomniati si uneori lichidati este ca nu au stiut sa moara la timp. Daca Trotsky ar fi murit in 1922, ar fi fost in Panteonul Revolutiei lui Stalin, nimeni nu l-ar fi condamnat, ar fi fost alaturi de marile figuri ale revolutiei bolsevice. Daca Ana Pauker murea in 1949 probabil cinematograful „Olga Bancic” s-ar fi numit cinematograful „Ana Pauker”, si nu i-ar mai fi trebuit lui Gheorghiu Dej sa o scoata din Panteon. Scoaterea s-a produs pe fondul unei lupte.

O explicație a fenomenului comunist din România

Am lucrat la cartea asta peste 25 de ani. Intre timp am facut si alte lucruri, dar a fost un proiect pe care l-am avut mereu, daca nu in constient, in subconstient, la care adaugam mereu ceva. Deschiderea arhivelor din Romania mi-a dat posibilitatea implinirii acestui proiect.

Scopul acestei carti nu este sa scriu un rechizitoriu, ci sa propun o explicatie a fenomenului comunist din Romania, in perspectiva comparata. Am incercat sa obtin un ton non-partizan. Prin lectura acestei carti se ajunge la concluzia, care cred eu ca este cea rationala, ca a fost o tentativa de inginerie sociala cu efecte catastrofale pentru poporul roman, ca nu a fost vorba nici de modernizare politica, nici de modernizare economica, ca nu a dus nici la dezvoltare sociala, nici la dezvoltare culturala, si ca, in genere bilantul comunismului a fost global negativ. Acest lucru il spune acum si dl. Iliescu ca in cartea de interviuri pe care o pregatesc sa apara in Romania[1]. Insa scopul este sa o fac pe baza empirica, pe baza de marturii, pe baza de documente si nu pe baza unei atitudini de procuror. Istoricul politic, sociologul politic, in final, ofera o analiza critica, cred eu

E foarte imporant să menții arhivele, problema este ce faci cu ele

In cartea dvs. mentionati dificultatile intimpinate in consultarea documentelor de arhiva. Care este starea arhivelor din Romania?

Cand am ajuns eu in Romania tocmai se daduse legea privind cei treizeci de ani[2]. Eu am avut obiectii privind aceasta lege. Romania a trecut printr-o revolutie, oficial a cazut un regim, deci arhivele fostului regim ar trebuit sa fie bun public, cu exceptia documentelor care tin de securitatea statului. Nu prea vad eu care ar fi acelea dar sa presupunem ca exista. Dar de ce treizeci de ani sa nu citesti arhivele PCR? Eu evident ca am incalcat aceasta lege, datorita mai ales a regretatului Mircea Chiritoiu, dar el e mort acum si de asta o pot spune. Au fost si altii, multa lume m-a ajutat din dorinta de a fi spuse niste lucruri, fara sa imi ceara nimic in schimb.

Cand am ajuns in Romania mi s-a spus ca arhivele sunt la Pitesti. La Pitesti erau niste arhive de mana a treia si eu mi-am dat seama ca, de fapt, sunt tinta de persiflare, ca isi bat joc de mine. Atunci am amenintat ca voi scrie la New York Times si voi spune de ce nu poate iesi Romania din comunism. Una peste alta, Ioan Mircea Pascu, pe vremea aceea secretar de stat in Ministerul Apararii m-a cautat si, prin el, am ajuns la arhivele Marelui Stat Major. A reiesit, asa cum spun si in carte, ca in noaptea aceea de haos nebun din 21-22 decembrie 1989, un numar de camioane foarte bine organizat si sitematic oranduite au luat arhiva operativa a Cominetului Central din sediul CC-ului si au dus-o la Ministerul Apararii din cartierul Drumul Taberei din Bucuresti. Este vorba de zeci de mii de pagini, kilometri de arhive.

De ce nu le-au ars?

Pentru ca in momentul respectiv nimeni nu stia cine va lua puterea. Aici nu vorbesc de dosare de Securitate, eu vorbesc de arhiva Partidului. Era o chestiune de tinere sub control. Si pe vremea lui Ceausescu arhiva era tinuta sub control. Si Ceausescu putea sa o arda. Dar n-a facut-o. In primul rand pentru ca el credea in propria lui eternitate. Si apoi pentru ca, si aici il citez din nou pe Orwell, „cine controleaza trecutul, controleaza si viitorul”. E foarte important sa mentii arhivele, problema este ce faci cu ele.

Deci cu ajutorul generalului Cioflina am ajuns sa vad arhivele Biroului Politic, am facut microfilme pe care le-am prelucrat pentru aceasta carte.

Stalinul local alegea victima

Exista un interes pentru scenariile paralele ? De pilda, daca Patrascanu n-ar fi fost executat, daca Grigore Preoteasa n-ar fi murit in accidentul de avion, samd ?

Accidentul lui Preoteasa nu trebuia sa se intample. Eu am scris in volumul Scrisori din Washington un eseu intitulat „Alternativa Preoteasa”. Alternativa pentru ca Preoteasa era un intelectual, si pentru ca avea radacinile intru-un mediu pe care Gheorghiu Dej l-a favorizat, mediul ceferistilor. Tatal lui Preoteasa fusese ceferist, ceea ce pentru Gheorghiu Dej era un certificat de loialitate. Preoteasa era extrem de loial lui Gheorghiu Dej desi fusese atasat si de Ana Pauker, care il protejase. In momentul cand Ana Pauker a cazut, Preoteasa a suferit enorm, dar a mers totusi alaturi de Gheorghiu Dej. Cred ca speculatiile ca Preoteasa era un posibil succesor al lui Gheorghiu Dej nu erau deloc nefondate. Ar fi fost comunismul romanesc mai bun cu un Preoteasa in frunte? Fara indoiala. Si asta in primul rand pentru ca era un om rational. Foarte multe din excesele care ne-au costat enorm nu s-ar fi produs. Ar fi fost comunismul din Romania un sistem pluralist? Nu, evident ca nu. Grigore Preoteasa era un leninist, credea in sistemul partidului unic. Insa si in sistemul partidului unic puteai sa fi sub Kadar sau puteai sa fi sub Ceausescu. Diferentele sunt sensibile.

Cum se explica diferentele dintre cazul Patrascanu in Romania si procesele din Ungaria, Polonia si Cehoslovacia din aceeasi perioada (1948-1954) ?

Patrascanu a stat in puscarie din ’48 pana in ’54. Ceilalti au fost eliminati mult mai repede. De ce a fost totusi omorat? Mai reprezenta ceva in momentul in care a fost omorat? Reprezenta enorm. In primul rand, dupa stiinta mea, este unicul caz din marile procese-spectacol care refuza sa cedeze. Cu o rezistenta psihica extraordinara a rezistat, toti ceilalti au vorbit, toti au cedat in jurul lui.

Cred sincer ca Patrascanu in ’54 era un element foarte stinghenitor. Nu pentru sovietici, de altfel sovieticii nu au fost direct implicati in verdictul din ’54, ei au fost implicati la inceput, in arestarea lui si in incercarea de a face in Romania un proces spectacol de tipul Rajk-Kostov. Nu ei l-au selectat. Gheorghiu Dej l-a selectat. Sovieticii aveau nevoie de un proces. Selectia o faceau cadrele locale din partidele respective. Stalinul local alegea victima. Si situatia era intersanjabila. Slansky sa il judece pe Gottwald sau Gottwald pe Slansky. Gheorghiu Dej pe Ana Pauker sau Ana Pauker pe Gheorghiu Dej. De altfel se spune ca Ana Pauker ii asculta convorbirile lui Gheorghiu Dej, ca ii pregatea un proces. Doar ca Gheorghiu Dej a lovit mai repede. Patrascanu nu a pregatit nimanui un proces. A pierit in lipsa de justitie la care a contribuit si el prin distrugerea justitiei romane in perioada ’45-’46 cand era Ministrul Justitiei. Practic a fost unul din artizanii luarii puterii de catre partid. Cand aveau loc alegerile trucate din 1946 Patrascanu era membru in Comitetul Central, Ministrul Justitiei si membru in Biroul Politic. Ce, si-a ridicat vocea Patrascanu? Nu. Asta nu inseamna ca si-a meritat soarta pe care a avut-o. Gheorghiu-Dej vede ca in Ungaria ca Imre Nagy devine ministru, ca in Polonia Gomulka iese din inchisoare. Pentru a preveni o asemenea situatie Gheorghiu Dej are nevoie disperata sa scape de Patrascanu, si atunci are loc procesul asa cum are loc, cu marturisirile aberante ale coacuzatilor, cu tortura oribila a lui Patrascanu, care avea cangrena la un picior si isi pierduse echilibrul psihic, dar nu intratat incat sa nu-i spuna celui care fusese cel mai bun prieten al lui „esti o scursura umana”.

Patrascanu era un personaj interesant. Intelectual, el nu a creat lucruri extraordinare. Dar era educat in Germania, se inrudea de departe cu familii influente din Moldova, era fiul lui D. D. Patrascanu din cercul „Vietii Romanesti”, crescuse cu Sadoveanu in casa. Ar fi fost altceva Romania sub Patrascanu? Categoric! Ar fi putut sa ia puterea in ’56? Nu stiu. Gheorghiu Dej ar fi trebuit sa il trateze altfel. Patrascanu nu putea fi tratat cum a fost tratata Ana Pauker. In primul rand pentru ca Patrascanu venea dintr-o anumita traditie a stangii romanesti. Combinat cu miscarile studentesti din ’56 ar fi existat un lider cu care miscarile ar fi putut sa se identifice, fara sa se fi considerat automat anticomuniste. Si atunci au jucat foarte bine carta emascularii potentialelor miscari studentesti. A fost ceva la Timisoara, la Cluj si la Bucuresti, dar ele nu s-au transformat niciodata in miscari de masa. Paul Goma imi reproseaza „Vladimir Tismaneanu nu recunoaste caracterul de masa al miscarilor studentesti din Romania.”. As fi primul care as recunoaste acest lucru daca s-ar putea sa mi se demonstreze caracterul de masa. Au fost grupuri care au fost distruse in fasa. La Bucuresti era grupul Ivasiuc, M. Petrisor arestati repede, Leonid Dimov arestat repede, nu s-au transformat in tulburari propriu-zise.

Particularitățile comunismului românesc

Exista posibilitatea unor verdicte obiective in istoria comunismului romanesc?

Recent scriam in revista 22 despre cartea de memorii a profesorului Richard Pipes de la Harvard care citeaza la un moment dat din Etica Nicomahica a lui Aristotel: despre lucrurile in raport cu care trebuie sa iti arati mania, numai idiotii, si aici specific, idiotii din punct de vedere moral, nu isi arata mania. Sunt lucruri care trebuie condamnate.

A fost un fel de rezerva pe care am avut-o despre cartea lui Robert Levy despre Ana Pauker[3]. Si daca te uiti la capitolul in care discut ascensiunea si caderea pasionariei balcanice, cum i se spunea in epoca Anei Pauker, distinctiile dintre Gheorghiu Dej si grupul lui, Ana Pauker si grupul ei – distinctii demonstrate de Robert Levy pe baza documentelor din arhive – confirma ca au fost divergente reale si confirma ca Ana Pauker, in niste privinte importante a avut o atitudine mai moderata decat grupul Gheorghiu Dej. Dar nu in privinta luarii puterii la care a participat mana in mana cu Gheorghiu Dej, nu in privinta falsificarii alegerilor din 1946, nu in privinta distrugerii partidelor istorice. Distinctiile sunt esentialmente legate de a fi sau nu lichidat Patrascanu. E clar ca a existat o rezerva a grupului Pauker fata de lichidarea fizica a lui Patrascanu, tortura incepe abia dupa lichidarea grupului Pauker in 1952, lichidarea are loc in 1954 cand Ana Pauker era ea insasi in anchete, iar Luca era in inchisoare.

Sunt distinctii legate de colectivizarea agriculturii si de impunerea de impozite fiscale asupra taranimii, dar sunt distinctii tactice, la nivelul strategiei nu au fost distinctii esentiale.

Care sunt particularitatile Romaniei comuniste in comparatie cu celalalte tari din Europa de Est?

Eu cred ca pentru un cititor occidental si un cititor din tanara generatie din Romania cele 400 de pagini ale cartii sunt foarte multe. A intra in detaliile detaliilor e ok, dar atunci cartea va avea o circulatie minima. Ideea este sa faci o carte, cat se poate, accesibila, clara si sa arati cat din comunismul romanesc a fost asemanator cu celalalte tari si cat a fost de deosebit. Si au fost diferente majore mai cu seama in ultima perioada. Faptul ca nu se destalinizase sub Gheorghiu Dej conduce la tragedia restalinizarii sub Ceausescu, si dintr-un regim neostalinist, puternic dinastinizat, iesirea din comunism a fost cu deosebire dificila. Natura postcomunismului romanesc este diferita de natura postcomunismului polonez sau maghiar. Diferenta fundamentala -accentuata si in carte – este absenta unei directii reformatoare in partid, care in toate celalalte tari a contat.